Să vezi și să nu crezi! ”Spuma Party” s-a mutat la Ploiești, după ce mai multe fântâni arteziene s-au transformat în bazine cu spumă. Potrivit informațiilor, în apă s-ar fi adăugat detergent.
Mai multe fântâni arteziene din centrul orașului Ploiești au fost vandalizate în cursul zilei de sâmbătă. Persoane necunoscute au adăugat o soluție în apă care a provocat spumă. Cel mai probabil ar fi vorba despre un detergent. Incidentul a avut loc în zona Casa Sindicatelor și Gara de Sud din Municipiul Ploiești.
Cetățenii care sesizează acte de vandalism sunt rugați să contacteze numerele de telefon ale Dispeceratului RASP și Poliției Locale.
”📖Reamintim ploieștenilor faptul că, tolerarea comportamentului lipsit de civism al unor persoane are ca rezultat încurajarea acestora în a comite și mai multe acte de vandalism.
😥Toate acestea ne îngreunează activitatea de întreținere și modernizare a obiectivelor administrate.
📲Solicităm cetățenilor să sesizeze toate actele de vandalism la numerele de telefon ale Dispeceratului RASP(0244/984) și Poliției Locale (0244/954).
📸În imagini – vandalizarea fântânilor arteziene din zona Casa Sindicatelor și Gara de Sud, în cursul zilei de astăzi – 18 iunie a.c, prin deversarea unor substanțe generatoare de reacții chimice”, transmite SGU Ploiești pe Facebook.